Un angajat al Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște este în stare gravă după un accident de muncă

Un angajat al Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște este în stare gravă după un accident de muncă
Publicat: 18/07/2019, 10:24

Doctorul Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a suferit arsuri de gradul 3 pe aproximativ 55% din suprafața corporală.

„Pacientul a fost adus aseară (miercuri – n.r) cu Ambulanța. S-au făcut procedurile pentru arsură termică cu oțel topit, are afectată 55% din suprafa corpului. S-au aplicat procedurile pentru marii arși. Este acum internat în secția ATI, prin chirurgie, este cu stare stabile, conștient, cooperant. S-a luat legătura cu Ministerul Sănătății, care a făcut toate demersurile și s-au obținut aprobările pentru plecarea cu avionul de la București la Bruxelles. Suntem în așteptarea unui mijloc de transport”, a declarat Firoiu.

Bărbatul va fi dus în Capitală cu ambulanța sau cu elicopterul.

Decizia ca acesta să fie transferat la un spital din Bruxelles a fost luată pentru că în țară nu mai sunt locuri pentru marii arși.

La rândul lor, reprezentanții Poliției Dâmbovița au declarat că în acest caz a fost deschis un dosar penal.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că un alt bărbat de 51 de ani, angajat al unei societăți de pe raza municipiului Târgoviște, s-a accidentat în timp ce ar fi manevrat o oală ce transporta oțel topit. În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, arată reprezentanții Poliției Dâmbovița.

Oțelul topit ar fi ajuns pe muncitor după ce un sertar al recipientului s-ar fi deschis.

Potrivit unor surse locale, bărbatul este angajat al Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
În urmă cu 50 de ani, două surori au ieșit la o pizza și nu...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Urmează patru săptămâni de coșmar. Prognoza meteo ANM nu lasă loc de îndoială
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce Gheorghe Gheorghiu s-a despărțit de Anca Țurcașiu: "Mergeam pe stradă şi plângeam. Mi...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
ANM anunță temperaturi anormale pentru luna noiembrie